Dragii noştri fraţi,

Reuşim în sfârşit să ne adunăm puterile să vă scriem cum a fost expediţia de căutare a Yanachaguinilor. Ne-am revenit după nişte boli care ne-au ţinut în casa. Eu am fost gripat iar A… a avut o infecţie dentară. Acum suntem amândoi spre însănătoşire.

Plecasem pe 10 decembrie din Lima, şi dupa 23 de ore de mers cu autocarul, am ajuns în Pucalpa. Dar clima s-a schimbat brusc şi joi seara a început să plouă puternic. Deşi am ajuns vineri la baza aeriană, nu am putut zbura, căci piloţii ne-au spus că aşteaptă să se îmbunătăţească vremea. Măcar ne-am uitat împreună pe hârti şi am schimbat planul de zbor că să cuprindem cât mai bine teritoriul în care era cel mai probabil să găsim ceva. Un pic dezamăgiţi, am aşteptat vineri şi sâmbătă să treacă ploaia şi să se limpezească cerul. Mereu verificam vremea pe internet.

După ce am trimis aceste veşti într-o scrisoare, şi după ce probabil că mulţi s-au rugat, am văzut cum, pe harta meteorologică din satelit pe care o consultam mereu, în dreptul nostru începea să se formeze o gaură în nori. Duminică a dat soarele! Dacă toată jungla peruană era acoperită de un strat gros de nori, din dreptul Pucallpei norii zburau care încotro! Am văzut cu ochii noştri minunea lui Dumnezeu, şi am rămas foarte emoţionaţi. Curajul ne-a venit la loc şi acum aşteptam cu bucurie ziua de luni, ca să decolam.

Duminică, 14 decembrie ne-am petrecut ziua foarte frumos. Dimineaţa am fost la biserica evanghelică locală, unde aproape totul îmi aducea aminte de biserica din România. Era o biserică înfiinţată acum multe zeci de ani de misionari, între care şi John Hocking, tatăl directorului Segadores. Ce mică e lumea! Biserica e cea mai mare din câte am vazut în junglă, are multe sute de membrii. Clădirea în sine e şi ea impunătoare, ca o catedrală catolică. Însă cel mai mult mi-a plăcut predica, tare asemănătoare cu stilul nostru de acasa, cu multe versete, cu teologie echilibrată şi doctrină multă. Am văzut că se poate şi aici, dacă se pun nişte baze normale. Aveau până şi cărţi de cântări! Cântau imnuri cum avem şi noi. La sfârşit am vorbit cu un responsabil şi le-am prezentat lucrarea noastra, le-am dat pliante cu Segadores şi invitaţie la antrenamentul transcultural ETAE de la începutul anului.
Cu mare nerăbdare am aşteptat ziua de luni. Am ajuns la aerodromul misiunii SAM, iar pilotul ne-a spus: “ZBURĂM! o să avem o zi tare frumoasă.” Am aranjat ultimele detalii despre coordonatele de zbor, ne-am aranjat în avionetă, ne-am pregătit toate aparatele necesare. Dupa ce ne-am rugat, am plecat. Eu am avut privilegiul şi marea bucurie de a sta pe scaunul copilotului, şi vedeam toate mişcările pe care le făcea pilotul cu aparatele de bord. Cum eu sunt fascinat de pilotaj, vă puteţi imagina că m-am simţit ca un peste în apă!

A… era în spatele meu, şi mă ajuta să acoperim partea dreapta de peisaj, iar Oscar şi Macedonio priveau spre stânga. Aveam cu noi aparatură ca să înregistrăm orice detaliu vedem. Oscar şi cu mine am filmat, Adina şi Macedonio au pozat. În plus, aveam busole pentru orientare şi binoclu pentru privit la detalii. De cel mai mare folos mi-a fost harta din stelit şi GPS-ul cu care primeam din satelit cordonatele exacte ale poziţiei noastre. În 40 de minute am ajuns în zona de căutare. Aici am acoperit o suprafaţă de 22Km x 30Km, în zboruri paralele, întorcându-ne la fiecare secunda de longitudine, adica la vreo 1.7 KM distanta între culoarele în linie dreapta. Aceasta ne-a luat cam doua ore. Am zburat cam la 400m înălţime, aşa că eram sub orice nor posibil şi vedeam foarte clar multe detalii.

Chiar şi în aspectul acesta am văzut cum toate lucrurile lucrează împreună spre binele nostru căci pilotul ne sugerase să zbuărm la 1 km înălţime ca să acoperim o suprafaţă mai mare, însă din cauza norilor am fost nevoiţi să zburăm la înălţime mică şi astfel am putut vedea multe detalii care de mai sus ar fi fost neobservabile. Aşa cum se vedea jungla, fie ca era de la 1 km sau 500m, tot înfricoşătoare era: nepătrunsă de picior omenesc pe o suprafaţă destul de mare, cu întunecimi în care se pot ascunde tot felul de lucruri nebănuite. Noi ne simţeam confortabil acolo sus, dar numai Macedonio ştie ce frică a tras tot drumul la gândul că dacă ni se întâmplă ceva şi cădem acolo… Mai bine de noi, că nu aveam timp să ne gândim la astea, căci eram fericiţi că se vede. Am descoperit că în zonă au început să intre şi să facă mare prăpăd tăietorii de lemne.

Oamenii ăştia umblă doar după profit şi de multe ori îi omoară pe bieţii nativi care ar încerca să îşi apere pământurile. Am găsit zone mari defrişate sau arse, cu colibe care au acoperiş de tablă sau plastic. De asemenea am găsit o comunitate nativă despre care nu ştiam că există. Nu sunt primitivi. Au şi teren de fotbal acolo, ca toate comunităţile native care au contact cu civilizaţia. Bănuim că ar fi nativi Cashibo.

Nici pilotul nu ştia de existenţa acestui loc, aşa că şi l-a notat pe GPS. În afara de aceste urme de civilizaţie, cu tot ce este aferent: chacra, poteci, luminişuri, defrişări, jungla pare neatinsă. Totuşi, am găsit şi lucruri interesante: poteci ascunse, semne de vechi plantaţii, zone în care pădurea pare mai tânără, ca şi cum ar fi fost defrişată mai demult şi s-a refăcut. Am văzut şi arbori prăvăliţi şi semne cum că pe acolo totuşi mai trec oameni. Unele poteci ne-au atras atenţia mai mult ca altele pentru că nu erau foarte late ca acelea care ar fi fost făcute de oameni care au unelte de defrişare (topor, macheta). Ele sunt aproape imperceptibile şi sunt inguste. De aceea banuim ca ar putea fi ale Yanachaguinilor.

Banuiala noastră se aşează şi pe faptul că aceste poteci şi arbori prăvăliţi se află într-o zona izolată, cam în acelaşi loc în care ne-au povestit nativii Cashibos că au vazut Yanachaguini. Case sau chacras n-am vazut (deşi unii dintre noi cam asta aşteptau sa vadă) şi nici nativi alergând pe cărări speriaţi de “pasărea cea mare”. Credem că sunt nomazi şi că nu îşi fac chacras. Unii Cashibos poveasteau că ar avea “casele” în copaci. Cu ajutorul tuturor acestor observaţii am reuşit să delimităm o suprafaţă de 12×18Km unde credem că s-ar putea ascunde ramăşiţa Yanachaguinilor.

Ne-am gândit la o expediţie pe jos urcând pe râuri până în această zonă. Încă nu am reuşit să compilăm toate datele şi toate urmele găsite. Ne mai rămâne să privim cu atenţie filmul. Am aterizat cu bine, şi ne-am simţit fericiţi cu pământul sub picioare. La întoarcere am înfruntat un avânt destul de puternic, şi zdruncinături şi stropi de ploaie. Din atâta agitaţie şi concentrare, ne-a luat cu ameţeală şi cu rău de stomac. Eu nu am rezistat fără pungă. Dar odată ajunşi jos, am sărit repede la punctul urmator: plecarea la Lima. Aveam biletele deja plătite pentru după-amiază. Aşa că în aceeaşi zi am şi luat autocarul să ne întoarcem.

Ca şi la ducere, am avut o călătorie grea, cu probleme. Am cam răbdat de foame căci soferul oprea numai în locuri cu mâncare îndoielnică, unde avea el învoială cu patronii localurilor. Aşa că am rezistat toata noaptea cu un ananas şi nişte pufuleţi. Însă noi aveam deja alte probleme mult mai serioase. Durerea de dinţi a Adinei s-a transformat într-o infecţie iar ameţeala mea în febră. Oscar, ca şi mine, a dat în febră. Cum soferul nu a vrut să opreasca la vreo farmacie în drum şi se faceă că ignoră multele alte obiecţii ale călătorilor deranjaţi de felul în care sunt trataţi, nu ne-a rămas decât să îndurăm pănâ în Lima. Marţi după-amiază am ajuns întregi şi cu toate bagajele.

Mulţumim lui Dumnezeu. Au urmat zile de stat în casa cu medicamente, tratament, mers la doctor. Don Pedro, şi mulţi alţii pe aici, zic că aceste suferinţe ar fi un fel de răzbunare din partea celui rau, pentru că îi asaltăm teritoriile. Nu ne speriem aşa usor, deşi bine nu ne este. Când eram mai rău şi mai rău, toata noaptea am visat că tăiam capete de serpi cu macheta, eu, Adina, şi mulţi alţi fraţi care ne ajutau. Aşa m-am obosit toata noaptea, şi m-am sculat fără să îi termin!

Vă mulţumim din nou tuturor pentru ajutorul pe care ni-l daţi. Vă mulţumim pentru rugăciuni. Bătălia e spirituală şi se câştigă pe genunchi. Pentru anul acesta nu am mai planuit ieşiri din Lima. Am mers în schimb în Pariachi în sâmbetele când am fost aici. Acum doua săptămâni am pregătit o lecţie specială de evanghelizare pentru copiii pe care îi tot învăţasem istorii biblice timp de mai multe luni. Am avut şi copii care veneau pentru prima dată.

Adina le-a predat planul de mântuire folosindu-se de lecţia lui Zacheu ca să înţeleagă practic cum e cu pacatul, pocăinţa şi schimbarea. Dupa lecţie, copiii au fost invitaţi să ridice mâna în cazul în care vor să Îl primească pe Domnul Isus iar cei care ridicau mergeau într-o sală separată cu mine (Marc) şi alte 2 surori Segadores ca să vorbim individual cu ei. Abia după ce ne asiguram că au înţeles cum e cu păcatul şi mântuirea îi conduceam în rugăciune.

Au fost 9 copii care s-au hotărât. Sâmbăta aceasta am vorbit cu unul din ei, un băieţel simpatic de 10 ani care mi-a spus că a vorbit cu părinţii lui acasă şi că erau foarte mulţumiti de hotărârea lui. Îl încurajau să continue să vină la întâlniri. Odată cu apropierea Crăciunului, se fac şi în Peru ca în România tot felul de activităţi cu copiii pentru a-i ajuta să înţeleagă adevarata semnificaţie a Crăciunului. Am avut deci o sâmbătă specială cu copiii din Pariachi unde le-am povestit despre naşterea Domnului Isus într-o lecţie evanghelistică. La sfârşit le-am dat daruri celor care participaseră frecvent pe parcursul anului, dar toţi au fost serviţi cu cozonac şi cacao cu lapte.

Duminică s-a făcut ceva asemănător cu copiii misionarilor Segadores. Pentru perioada ce urmează trebuie să pregătim nişte cursuri pe care să le predăm la ETAE, precum şi rapoartele generale pentru anul acesta de discutat la şedinţa generală de evaluare din Ianuarie. Atunci se
vor lua hotărâri şi stabili obiectivele pentru anul 2004.

Avem multe lucruri în plan, noi strategii, idei de îmbunătăţire a lucrului în echipa Segadores. Noi vedem un exemplu deosebit în misionarii Segadores care sunt dispuşi să te asculte, şi să vadă dacă ai dreptate, dacă e de schimbat ceva. Toata lumea e dispusă să se evalueze, inclusiv şefii, responsabilii, directorii anumitor departamente.

Nouă aici ne lipsesc multe amănunte frumoase, după care tânjim şi ne e dor. Dar nu ne lipseşte spiritul devărat al sărbătorii: Bucuria că Domnul Isus a venit în lume să ne mântuiască pe noi, păcătoşii. Şi ne bucurăm din plin că ne-a mântuit şi pe noi.
Cu drag, v-au scris din Peru

M… şi A…. D