Misiune.ro » Misiune » Dictionar de Misiune »
Islamismul
( Vineri, 18 Martie, 2005 )

Profetul Mahomed a fondat Islamismul, religia musulmanilor. Acesta s-a născut acum 1400 de ani la Mecca, în Arabia Saudită. El credea că arhanghelul Gabriel i-a adus nişte mesaje de la Allah, Dumnezeul musulmanilor, mesaje care au fost adunate în Coran, Cartea Sfântă a musulmanilor. Coranul descrie cum ar trebui să trăiască musulmanii. Există mai mult de un miliard de musulmani în lumea noastră, în ziua de azi. Există două secte principale: musulmanii sunniţi (90%) şi musulmanii shiiţi.

Rugăciunile
Musulmanii se închină în moschei, care sunt adesea frumos decorate, dar nu au picturi pe pereţi sau statuete deoarece Mahomed s-a gândit că oamenii ar putea să se închine mai degrabă acestora decât lui Allah. De cinci ori pe zi chemarea la rugăciune „Nu există un alt Dumnezeu în afara lui Allah, iar Mahomed este profetul Său” se aude din minaret, turnul înalt de lângă moschee.
Musulmanii se pot ruga oriunde se află, dar trebuie să stea cu faţa întoarsă către Mecca, oraşul sfânt al musulmanilor. Vinerea, ziua sfântă a musulmanilor, se roagă în moschei, la prânz. Bărbaţii poartă o dopă iar femeile îşi acoperă capul sau poartă un văl ca să arate respectul lor pentru Allah şi îşi spală picioarele înainte de a se ruga. Îngenunchează pe un covoraş special şi folosesc un şirag de mărgele care să-i ajute să-şi aducă aminte de cele 99 de nume ale lui Allah din Coran.

Cei cinci stâlpi ai Islamismului
Există cinci îndatoriri importante pentru toţi musulmanii, numite „Cei cinci stâlpi ai Islamismului.” Mai întâi, se roagă de cinci ori pe zi şi îşi declară credinţa repetând chemarea la rugăciune. În fiecare an, în luna Ramadanului, musulmanii postesc în timpul zilei şi nu mănâncă şi beau decât între apusul şi răsăritul soarelui. Trebuie să dea bani de pomană. În cele din urmă, tuturor musulmanilor li se cere să meargă în pelerinaj (Hajj) la Mecca cel puţin o dată în viaţă.

Copiii
De îndată ce se naşte un copil, este spălat şi i se şopteşte la urechea dreaptă, apoi la cea stângă chemarea la rugăciune. Apoi, i se pune pe limbă puţină miere sau zahăr pentru a se asigura că va avea o viaţă fericită. Când ajung în jurul vârstei de 7 ani, copiii musulmani învaţă să citească Coranul în limba arabă. De asemenea, învaţă cum să se roage şi cum să se poarte în moschee. Acasă, învaţă ce mâncăruri pot să mănânce şi cum să le gătească şi cum trebuie să se poarte şi să se îmbrace.

Îmbrăcămintea
Musulmanii se îmbracă de obicei modest. Nici bărbaţii, nici femeile nu ar purta vreodată pantaloni scurţi sau haine strâmte pe corp. Adesea, femeile poartă pantaloni lungi până la glezne, peste care pun o fustă, iar deasupra au o haină cu mâneci lungi sau o rochie şi îşi acoperă capul. În unele ţări, femeile se acoperă cu văluri lungi ori de câte ori pleacă de acasă.

Musulmanii şi Biblia
Mahomed a spus că există un singur Dumnezeu, Allah. Creştinii cred şi ei într-un singur Dumnezeu, dar musulmanilor le este greu să înţeleagă cum Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt pot fi un singur Dumnezeu.
Musulmanii respectă mult Biblia şi cred că Avraam, Moise, David şi Isus au fost profeţi. Adesea, sunt gata să citească povestirile despre Isus din Noul Testament, pe care-l numesc Injil. Le putem spune musulmanilor despre lucrurile minunate pe care le-a făcut şi le-a spus Isus şi cum putem să ne apropiem de Dumnezeu prin El.






Alte articole asemanatoare:

8 comentarii: “Islamismul”

1
silviaa

ar trebui sa fie mai complet si cu cuvinte mai obisnuite ,adica sa nu se foloseasca atatea neologisme,fiindca oamenii nu inteleg,dar e bun,eu il salvez;)

2
irina

Nu credeti k ar fi trebuit sa va documentati mai bn inainte sa faceti un asemenea articol … in primu rand Mahommed nu credea k i`a trimis ingeru gavriel … ci era sigur pt k la varsta aceea el a fost renumit profet!!!!

3
alinus

musulmamii se imbraca modest…asta nu as prea crede-o

4
crys

interesant! numai ca mai trebuie putin imbunatatit. oricum nu prea cred ca musulmanii se imbraca exact cum scrie mai sus.

5
deea

interesant….
dar musulmanii de imbraca “modest”???
nu prea cred…
destul de reusit…

6
Alin Muresan

Foarte corect articolul. Mai putin faza cu imbracamintea shi “Muhammed credea”. Cat despre neintelegerea musulmanilor fata de Trinitate e ca a fost introdusa la multi ani dupa Iisus intr-un sinod ecumenic…votat in unanimitate. Coranul musulmanilor spune ca Dumnezeu nu naste si nu este nascut si ca este doar unul singur. de aceea musulmanii nu isi permit sa il numeasca pe propriul lor Creator “tata”. Islamul promoveaza unicitatea lui Dumnezeu.Cam atat am avut de comentat. Sunt musulman, roman get-beget, cu parintzi crestini si chiar imi face placere sa citesc despre alte religii. Noi musulmanii romani suntem inatzati sa respectam toate religiile si cartile sfinte( Torah, Psalmii lui David si Evanghelia) pt ca toate provin de la Dumnezeu. Noi nu contestam Biblia ci doar faptul ca au fost traduse sensurile si intelesurile de mai multe ori din limbi diferitea dea lungul timpului. Acest lucru ne opreste de a o numi carte sfanta in ziua de azi. Avem si Coranuri traduse dar nu sunt sfinte…doar cele in limba in care a venit primul si anume araba, shi e interzis sa credem un Coran tradus ca e sfant pt ca prin traducere se pird sensuri shi intelesuri.

7
Roxxy

foarte interesant totusi ar putea si ei sa inteleaga k nu exista decat un Dumnezeu

8
Roxx

E reusit … oricum m-a ajutat :*:*:*:*

Adauga comentariu:

Adauga comentariu nou





Inainte de a fi publicat, comentariul tau va fi moderat: din cauza numarului mare de mesaje de spam sau care nu au nici o legatura cu actualul articol, orice comentariu publicat, va fi moderat de catre administrator. Acesta va aparea pe site in urmatoarele 24 de ore.

 

Apreciem Decoratiuni si Aranjamente nunti Suceava
Copyright © 2003-2012 Misiune.ro