“Am fost zidiți pentru faptele bune (Ef.2:10)
Noi am fost mântuiți pentru a sluji, nu pentru a sta deoparte. Dar chiar și în locul în care am fost puși, este posibilă supraîncărcarea. Ne place să-l slujim lui Dumnezeu și totuși atitudinile noastre ne stresează. Amestecul toxic de nepotrivire și perfectionism în slujire duce la epuizare. Ne împinge să ne comportăm în mod obsesiv și impulsiv, scăzând bucuria și mărind tensiunea. Ne simțim blocați. Nu știm dacă trebuie să renunțăm și ne simțim prost sau nu știm dacă trebuie să mergem înainte și ne simțim copleșiți. Deci fie devenim excesiv de responsabili ducând în spate propriul nostru volum “˜de muncă’ plus al tuturor celorlalți, fie renunțăm, lăsând totul celorlalți. Care este soluția? Â
Mai întâi, trebuie să nu mai slujim pentru a plăcea altora. E motivația greșită care nu funcționează niciodată. Iar când nu funcționează, ne străduim mai mult pentru a obține aprobare și ajungem să fim dezamăgiți. Pavel scrie: “Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoința oamenilor sau bunăvoința lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aș mai căuta să plac oamenilor, n-aș fi robul lui Hristos” (Galatei 1:10). Aprecierea “bine făcut” trebuie să vină de la Dumnezeu, nu de la oameni. în al doilea rând, trebuie să nu mai slujim prin propria noastră putere. Domnul Isus a spus: “Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; și tot ce face Tatăl, face și Fiul întocmai” (loan 5:19).
Ca mănușa pe o mână, Ei se mișcă împreună. Asta înseamnă cooperare și interdependență. “După cum mlădita nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți aduceți roadă, dacă nu rămâneți în Mine” (loan 15:4). Așa a slujit Pavel. “lată la ce lucrez eu, și mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine” (Coloseni 1:29). El a lucrat, dar energia a fost a lui Dumnezeu, nu a lui. Deci trebuie să ne amintim care e sursa eficientei noastre și așa vom reduce stresul slujirii.
